Simona Halep pierde în semifinale la Stuttgart, dar părăsește turneul cu capul sus

Publicat: 25/04/2015, 19:35

Timp de trei ore, toată lumea a făcut risipă de energie, jucătoarele, care au alergat un maraton, dintr-o parte în cealaltă a lățimii terenului sau la fileu și înapoi, spectatorii, care s-au ridicat în picioare și au aplaudat frenetic punctele de excepție reușite de ele, chiar și arbitrul Kader Nouni, care a urcat și coborât de multe ori din scaunul lui pentru a face pe „hawk-eye-ul” la numeroasele mingi care au căzut pe linii sau aproape de ele.

Pentru cele două sportive, terenul nu are zonă centrală, doar colțuri și linii. Pentru că doar acolo a ajuns mingea din rachetele lor. Simona Halep a jucat bine, dar a avut în față o adversară „extraterestră”, probabil nimeni din circuitul WTA nu ar fi putut să o învingă sâmbătă. Wozniacki a fost o mașinărie care a returnat toate mingile, indiferent unde au căzut acestea. Halep a plimbat-o pe tot terenul, a scos-o în exterior, a adus-o la fileu, dar, în mod frustrant, de fiecare dată mingea s-a întors și nu în poziții comode de lovit. Românca nu a cedat nici în momentele în care energia a ajus la minimum, dar a trebuit să se recunoască învinsă la final.

Ca toată partida, începutul a fost echilibrat, cu un prim ghem de peste opt minute. Halep a avut trei mingi de break, fără a concretiza vreuna. Ghemurile echilibrate au continuat până la 3-3, scor înregistrat după 36 de minute de joc. La 3-2 pentru ea, Wozniacki i-a cerut sfatul tatălui ei, Piotr, care avea să mai intre pe teren de alte trei ori. De partea cealaltă, Halep nu a apelat la antrenorul ei, Victor Ioniță, pe parcursul meciului.

Fără a mai ajunge la egalitate în ghemuri, cele două jucătoare au continuat să-și fructifice serviciul până la 6-5 pentru Wozniacki. Halep a umat la serviciu, a condus cu 30-0, dar a greșit mult apoi și daneza a făcut primul break, câștigând setul totodată, cu 7-5, după 63 de minute de joc.

Ca la un monopost de Formula 1, pierderea primul set i-a declanșat Simonei Halep „sistemul Kers”, de energie suplimentară. Românca a jucat cel mai bun tenis în primele trei ghemuri ale setului secund, în care a cedat doar trei puncte. Ea a început cu break, și-a câștigat serviciul la 0, și a repetat break-ul. La 3-0, „sistemul Kers” și-a epuizat resursele, iar Wozniacki s-a apropiat la 2-3, după un rebreak la 0 și după ce a anulat două mingi de 1-4, pe propriul serviciu. Jucătoarea română s-a desprins din nou la două ghemuri diferență, dar „încăpățânata” ei adversară a continuat să creadă în revenire și a câștigat trei ghemuri la rând, inclusiv un break, la 3-4.

Simona Halep nu a acuzat pierderea avantajului de două break-uri, a egalat la 5, a profitat de serviciul mai slab al lui Wozniacki și a reușit un break după ce a fost condusă cu 40-15. Halep a servit pentru câștigarea setului, însă a fost nevoită să anuleze trei mingi de rebreak ale adversarei, două la 15-40. Pe un retur trimis în aut al lui Wozniacki, Halep a egalat situația la seturi, cu alt 7-5, după alte 64 de minute.

Românca a lăsat impresia că poate înclina balanța de partea ei în primul ghem al setului decisiv, când a avut trei mingi de break, anulate însă de sportiva daneză. După 1-1, Wozniacki a câștigat patru ghemuri la rând și a ridicat scorul la 5-1, cu un avans de două beak-uri. Ea a urmat la serviciu, a avut trei mingi de meci, însă, cu un ultim efort, Halep a reușit să facă break-ul, la a patra minge avută. Acest ghem a durat aproape zece minute și ar fi putut reprezenta semnalul unei reveniri. Dar Simona Halep nu a mai avut resurse fizice și a cedat după ce a condus cu 40-15 și după ce a avut o dată avantaj. Wozniacki a câștigat acest set cu 6-2, pând capăt unui meci care a durat două ore și 58 de minute.

Calitatea tenisului jucat sâmbătă este oferită de statistica setului decisiv. În ciuda scorului de 6-2 de pe tabela de marcaj, Halep a avut 12 lovituri câștigătoare și 10 greșeli neforțate. Este adevărat faptul că procentajul danezei a fost și mai bun, 9 lovituri câștigătoare și doar 3 erori neforțate.

Dacă Halep a avut o problemă sâmbătă, aceea a fost reprezentată în special de faptul că ea nu a putut concretiza mai multe mingi de break. Românca a fructificat doar 4 din 19 astfel de situații (6/11 – Wozniacki), ceea ce înseamnă o proporție de doar 21 la sută, mult mai slabă decât cea generală, anterioară meciului cu Wozniacki – 49 la sută, în anul 2015.

Cu Wozniacki de cele mai multe ori în defensivă, Simona Halep a făcut spectacol, înregistrând 41 de lovituri câștigătoare (doar 30 pentru daneză), însă în același timp ocupanta locului 3 mondial a greșit mult, 47-26 erori neforțate. Serviciul româncei a fost la un nivel mulțumitor, 66 la sută proporția de reușită a primului (77 – daneza), doar două duble greșeli (3 – adversara) și 4 ași (6).

La finalul partidei, cele două jucătoarei s-au pupat și s-au îmbrățișat. Wozniacki a rămas să ofere interviul pentru spectatori, în timp ce Halep a părăsit terenul cu capul sus, în ovațiile celor prezenți, printre care s-au numărat și mulți români.

Jucătoarea Simona Halep, cap de serie numărul 2 și locul 3 WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 7-5, 5-7, 6-2, de sportiva daneză Caroline Wozniacki, locul 5 WTA și cap de serie numărul 4, în semifinalele turneului de categorie Premier de la Stuttgart.

Pentru jucătoarea originară din Constanța urmează participarea la turneul de categorie Premier Mandatory de la Madrid, care va începe la 3 mai.

Cu 26 de victorii și patru înfrângeri în 2015 și 23 de semifinale disputate în carieră, Simona Halep va redeveni, începând de luni, numărul 2 mondial, după ce rusoiaca Maria Șarapova a fost eliminată în turul 2, la Stuttgart.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce spune Adrian Năstase despre Călin Georgescu: Ideile lui sunt asemănătoare cu cele de acum...
Care este numele real al Elenei Lasconi? Puțini sunt cei care știu ce scrie în...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Rusia pregătește lovituri de răzbunare pentru atacurile cu rachete ATACMS ale Ucrainei din Kursk
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
După ce a născut, o femeie și-a ascuns bebelușul într-un sertar. A rămas acolo timp...
„Orașul de sub gheață”: O misiune NASA a dezvăluit o bază militară secretă ascunsă în...
Călin Georgescu sau Elena Lasconi? Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României
Povestea femeii care a intrat la menopauză de la 14 ani: „Am trăit ani de...
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Cine sunt românii care vor beneficia de pensii mai mari în luna decembrie. Banii vor...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
E legal să folosești anvelope de vară și de iarnă în același timp? Ce stabilește...
Donald Trump, propus pentru nominalizarea la Premiul Nobel pentru Pace 2025
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Au fost interzise! Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum
Haos în Capitală. Sindicaliștii de la metrou anunță grevă
Cum arată casa lui Călin Georgescu, acolo unde este, de fapt, sediul de campanie al...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriela Cristea, declarații emoționante despre cele două sarcini realizate prin cezariană. “Fetele mele au văzut...
”Suferea de dorul soției, n-a mai putut trăi fără ea” Ultima dorință a lui Andrei...
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
Un studiu arată că ești un cetățean mai bun atunci când îți pasă de felul...